Texte de Mihail Medrea

Mihail Medrea


gemenii

îşi verifica din când în când apelurile primite pe telefon nu-l lua totdeauna la el şi-aşa îl folosea mai mult ca să ştie cât e ceasul sau ca deşteptător ştia că ea nu-l va suna ştia şi că s-ar bucura dacă ar căuta-o sau poate că nu poate i se va părea suspectă atâta atenţie din partea lui care o uita cu anii fiecare dintre ei susţinea că nu e adevărat chiar dacă nu-ţi scriu sau nu-ţi telefonez eşti tot timpul împreună cu mine te întreb despre una sau despre alta ţie-ţi povestesc despre necazurile sau puţinele bucurii te port cu mine mereu undeva într-un ungher tainic al sufletului s-a distilat o atât de preţioasă esenţă din simţămintele mele faţă de tine n-aş ceda un strop nimănui sângele da viaţa le-aş da fără şovăire pentru copii sau pentru mama nu şi elixirul de nefericire combustibilul vieţii mele interioare reţeta lui e strict personalizată fiecare cu elixirul său doar ţie-ţi dau câte o picătură când te sărut era o vreme când fremătam la o privire a ta când din noi izbucneau arteziene de artificii când alcătuiam un întreg o lume aparte stranie tăcută voluptoasă paralelă cu realitatea o lume cu nenumărate dimensiuni o lume a reveriei o cât de tineri şi de revoltaţi eram rebeli ai unei cauze discrete sie însăşi concentrică a fost o dată ca altădată elixirul nostru e de-acum otravă fierea s-a transformat în miere paradoxul e modul nostru de a fi gândul la el dospea ca o pâine nopţile o îmbrăţişa molatec ziua o privea atroce se confruntau lent şi necruţător când o suna vocea lui o paraliza răspundea monosilabic sibilinic declaraţiile lui aveau ceva fals şi patetic ca şi când voia să-i transmită un mesaj subliminal tăcea îndelung sperând să-l decripteze îi era groază de tandreţea sau de voioşia lui oricât de toride sau de romantice erau clipele petrecute împreună urma implacabila lui dispariţie cine ştie pe unde şi pentru câtă vreme


mama e numa’ una“


a strigat-o pe vecina de peste drum el nu mai avea cheia de la poartă şi nici cea de la casă

îi trebuia un martor că nu a forţat uşa decât în disperare de cauză nu s-a mirat când Fiţa i-a spus că are ea un rând de chei au găsit-o pe maică-sa la pat aproape moartă de foame o răzbise gripa buimăcită de febră n-a mai avut puterea să iasă din casă Fiţa şi bărbat-su au fost plecaţi la o nuntă în Argeş de pe unde se trăgeau ei se întorseseră de’abia o juma de oră

Cici dădu din cap resemnat

maică-sa desfiinţase anul trecut telefonul un lux inutil când voia să-l vadă pe Dodo fiul cel mare o ruga pe Fiţa să-i dea un bip pe mobil pe Cici fiul cel mic nu-l căuta niciodată

trecea el pe la ea cam la 2-3 luni ar fi putut veni mai des maică-sa l-a lăsat nu o dată în stradă făcând pe surda ori ieşea într-un târziu din casă bodogănind nici el nu se prea omora de dragul ei dintotdeauna îl iubise pe taică-su Radu Iosub cu care şi semăna izbitor când acesta a murit s-a dărâmat şi şubreda faţadă a aparenţelor la dezbaterea succesorală mama a renunţat la drepturile ei în favoarea lui Radu zis Dodo acesta avea soţie şi copii deci un rost lui Cornel zis Cici i-a cerut pe un ton ce nu admitea replică să cedeze partea lui de moştenire contra unei sume oarecare banii mei de înmormântare i-a spus maică-sa cu obidă Cici a vrut pe moment să renunţe la tot judecând însă la rece şi-a dat seama că ar fi făcut o prostie tocmai închiriase o garsonieră în cel mai prăpădit cartier al capitalei de judeţ proprietarul i-a propus să-i lase chiria la jumătate dacă plăteşte pe doi ani înainte garsoniera avea nevoie de o minimă recondiţionare şi de o zugrăveală îi trebuia mobilă un aragaz şi mai câte altele ai fi în stare să mă laşi fără bani de înmormântare Cici a făcut un gest de lehamite detesta asemenea scene mai bine te avortam i-a strigat maică-sa desfigurată de furie după ce că eşti pe invers mai eşti şi lacom ca o hienă fi-ţi-ar starea-a naibii să-ţi fie de mitocan şi de purligar de azi înainte nu mai ai ce căuta la mine în casă perversule nici măcar la înmormântarea mea

să nu îndrăzneşti să te prezinţi că te ia zbenga





şirul ariadnei


ţinea la ea nu într-atât ca să-şi uite de sine şi să nu-i mai pese de nimeni şi de nimic precum odinioară lui iacob când s-a dat rob lui laban de dragul rahilei şi să fie tras pe sfoară de amăgitorul bulgăre de pământ viaţa asta modernă şi contemporană parcă-i trăită sub o zodie strâmbă cu orizontul jos al împlinirilor calpe imediate cu orice preţ uitând că noi înşine suntem preţul ce trebuie plătit şi ne vindem mai pe degeaba alergând să facem bani bani bani cât mai mulţi pe care să-i cheltuim la repezeală ca să ne distrăm să avem tot ce ne trebuie case maşină ţoale vacanţe în străinătăţi să scăpăm de criza generalizată de penuria de soluţii uităm de viaţa însăşi în ceea ce are mai profund credinţa speranţa şi dragostea cea sfântă de aproapele şi de cele bă eşti un moralist de doi bani mai bine vezi-ţi de bârna din ochii tăi saşii ochii plecaţi sabia nu-i scoate măcar lecţia umilinţei să o fi învăţat ca lumea pentru noi umilinţa este o jignire ce trebuie răzbunată când şi cum ne vine la îndemână cât despre smerenie o confundăm cu ipocrizia judecând după propria noastră măsură cu ce măsură judeci după aceea vei fi judecat e uşor a fi vituperant să desfiinţezi în dreapta şi în stânga oricum mai uşor decât să înfiinţezi fie şi numai un partid un oenge o comisie un club ceva acolo care să toace bani de la buget sau de la ue praful şi pulberea se va alege de noi cu noi viitorul trece cei mai buni dintre cei buni ai tinerei

generaţii sătulă de sărăcie şi ţigănie pleacă în vest cât mai în vest să uite de ţara în care au avut nenorockul să crească falnici şi frumoşi deştepţi şi fiţoşi spre satisfacţia părinţilor care vor îmbătrâni uscându-se de dorul lor cei mai băftoşi făcând naveta între italia germania spania united states canada şi patria mumă pentru unii să-şi îngrijească nepoţii câteva luni pe an ceilalţi părinţi canonindu-se într-o populaţie de pensionari cârcotaşi copţi de boli şi traşi pe sfoară de politicienii pe care i-a votat cu nechibzuinţă frumoasă ţară păcat că a fost guvernată de nişte loaze au jefuit-o fără milă mai dihai ca fanarioţii cei rămaşi aici ne simţim frustraţi un popor care mai mereu a sabotat istoria până la a-şi da cu stângu-n dreptul la opinie ce-i drept a fost ajutat cu tot dinadinsul de prealuminaţii neuroatlantici punându-i condiţii descalificante acceptate cu urale de nu mai puţin băieţii dăştepţi aleşi ai neamului mai avem prea puţin şi ne vom pierde identitatea care identitate vor răcni scepticii de serviciu aici e aici mulţi dintre noi mai sunt români doar în actele de identitate

am ajuns cam departe cu speculaţiile vrând să vedem de unde am plecat trebuie să ne întoarcem la primul enunţ ţinea la ea dar însă totuşi de aici începe să se complice totul pe ea am neglijat-o în cel mai blamabil stil macho cu neputinţă de ce ar fi feminismul o tendinţă mai puţin odioasă şi la ce bun să-mi bat capul ceea ce ştiu e că ea şi-ar fi dorit pe bună dreptate mai multă atenţie tandreţe risipă de timp pentru mângâieri şi răsfăţuri clipe dulci sau şuete aerate din plin de şoaptele drăgăstoase nimicurile încântătoare spuma poveştilor de amor visul îmbătător ei bine avea parte doar pe sponci de atari desfătări atunci când el binevoia să o caute să răspundă chemărilor ei ultimative egocentrismul lui fiind de neacceptat pe el însuşi îl accepta cu necondiţionată concupiscenţă de-abia aştepta să-i violenteze intimitatea cea însingurată de nesuportat desigur astfel de patimă îl măgulea şi profita cu mârşăvie urmându-şi cu nepăsarea gândurilor hoinărelile suferind la rându-i tirania convenţiilor sociale şi-ar fi dorit să fie cu adevărat independent să scape de intransigenţa şefilor ierarhici şi de semenii intriganţi şi rapace avizi de timpul şi energia lui aici era buba îi rămânea prea puţin pentru sine şi ea dorea să fie împreună cât mai mult şi mai afundaţi în meandrele inefabilului simţea că se sufocă în molaticele ei braţe că se risipeşte în preocupările-i domestice în planurile de viitor

pentru care trebuiau bani bani şi iar bani din ce în ce mai mulţi bani n-avea de gând să ajungă şi el un rob al consumismului terorizat de criza globalistică nu realiza că o transformase într-un obiect de consum din prea multă iubire de sine uitând să mai uite de sine avea o singură scăpare din labirint să apuce de coarne taurul egolatru să-i frângă cerbicia să-i reteze căpăţâna diformă să urmeze firul ariadnei revenind la lumină şi nu în ultimul rând să nu fie ingrat ca tezeu cu aceea care l-a salvat

Statistici


(c) Ovidiu Baron & friends
 2008-2009